Traficul din Paris este unul infernal. Traficul din Bucuresti este unul infernal. Da da da… cu toata antipatia pe care i-o port lui Videanu nu el este devina pentru traficul din Bucuresti. El doar a contribuit la un fenomen la care cu totii avem aportul nostru mai mare sau mai mic, dupa caz.

Una dintre marile diferente [...]]]>

Traficul din Paris este unul infernal. Traficul din Bucuresti este unul infernal. Da da da… cu toata antipatia pe care i-o port lui Videanu nu el este devina pentru traficul din Bucuresti. El doar a contribuit la un fenomen la care cu totii avem aportul nostru mai mare sau mai mic, dupa caz.

Una dintre marile diferente dintre Paris si Micul Paris este atitudinea soferilor. Nu are rost sa intru in detalii insist doar pe atitudinea soferilor fata de bicilcisti, motociclisti si conducatorii de motoscutere. A circula pe doua roti in Paris este foarte eficient. Incomod, e drept, dar eficient.

Peste tot vezi biciclete, locuri de parcare pentru biciclete, biciclete de inchiriat (voi reveni asupra bicicletelor care se inchiriaza). Vazand atatea biciclete oriunde imi aruncam privirea pe strada nu puteam sa nu ma intreb, roman fiind: da la astia nu se fura? Bine, bine… inteleg e legata bicicleta de stalp… dar totusi furi si tu acolo un ochi de pisica, un lant, o roata duci acasa la copii sa mananca si gura lor…

Primul raspuns l-am obtinut cand am vazut un individ care, dupa ce si-a “parcat” bicicleta de un stalp, a plecat cu saua dupa el. Am spus atunci… deci se poate! Al doilea raspuns l-am obtinut… si il impartasesc cu voi toti prin intermediul fotografiei alaturate textului. Asa! Deci se poate! Am rasuflat usurat.

Trimite articolul pe Facebook

Trimite articolul pe Twitter

Rue de Buci. Nu, nu va injur. Chiar v-am zis intr-un post anterior sa nu mai radeti. Chiar asa se numeste strada. Personajul din fotografie nu cerseste cum s-ar putea crede la prima vedere. Pur si simplu foloseste un Free Hot-Spot din zona in care el se afla, folosind un Mac. (Sic! Cristi.)

Imi si imaginez in [...]]]>

Rue de Buci. Nu, nu va injur. Chiar v-am zis intr-un post anterior sa nu mai radeti. Chiar asa se numeste strada. Personajul din fotografie nu cerseste cum s-ar putea crede la prima vedere. Pur si simplu foloseste un Free Hot-Spot din zona in care el se afla, folosind un Mac. (Sic! Cristi.)

Imi si imaginez in Romania la iesirea din pasaj de la Universitate… un personaj cu un biletel agatat de gat: “Suntem 5 laptopuri acasa n-am mai avut bani pe card si ne-au taiat netul. Daca puteti si aveti posibiltatea sa ne sheruiti si noua o firimitura din banda Dumneavoastra…”

Bine… si toata povestea s-ar integra perfect in peisaj cu o campanie a Politiei Romane: “Daca ai stii ca un Laptop cersetor trage de pe torente peste 5GB de filme pe zi i-ai mai sherui din banda ta?”

Trimite articolul pe Facebook

Trimite articolul pe Twitter

Incep cu relatarile de la Paris. E adevarat, relatari post-factum intrucat sunt in Bucuresti de aproape doua saptamani.

Unul dintre lucrurile amuzante la Paris este modul cum se parcheaza. In termeni populari, cand parchezi dai in spate si in fata pana auzi poc. Nu exista nicio masina care sa nu aiba cel putin o zgarietura, busitura, ciobitura [...]]]>

Incep cu relatarile de la Paris. E adevarat, relatari post-factum intrucat sunt in Bucuresti de aproape doua saptamani.

Unul dintre lucrurile amuzante la Paris este modul cum se parcheaza. In termeni populari, cand parchezi dai in spate si in fata pana auzi poc. Nu exista nicio masina care sa nu aiba cel putin o zgarietura, busitura, ciobitura la colt oricat de mica.

Abia la Paris  l-am inteles pe vecinul meu de bloc, un francez care lucreaza in Bucuresti, de ce isi parca masina la 2 cm distanta de a mea si fara senzori de parcare.

Am fost deseori tentat sa fotografiez masini agresate fizic. Am renuntat insa cand am realizat cat de banal e acest aspect in capitala Frantei. Fotografia pe care v-o propun e sugestiva pentru ce se intampla in orasul mentionat… adica daca nici pe Smart n-ai unde sa-l parchezi… asta spune tot.

Trimite articolul pe Facebook

Trimite articolul pe Twitter

Paris, aproape de Notre Dame. Stam linistiti la umbra, asteptam pe cineva. Vorbim Romaneste. Langa noi se apropie o individa, dupa vorba, dupa port o ghicim ca e din Romania. Ne intreaba, politicos totusi:

-Sunteti din Romania?

-NU! Ii raspund eu in romana, un pic iritat dar cu zambetul pe [...]]]>

RRomi din "Kosovo" la Notre Dame

Paris, aproape de Notre Dame. Stam linistiti la umbra, asteptam pe cineva. Vorbim Romaneste. Langa noi se apropie o individa, dupa vorba, dupa port o ghicim ca e din Romania. Ne intreaba, politicos totusi:

-Sunteti din Romania?

-NU! Ii raspund eu in romana, un pic iritat dar cu zambetul pe buze…

-Sunteti demult in Franta? Cunoasteti vreun avocat? Intra direct in subiect micuta tiganca…

-Nu, nu suntem demult si nu, nu cunoastem niciun avocat in Paris si te-as ruga sa ne lasi in pace.

Pleaca bolborosind ceva… peste cateva minute isi face aparitia un alt personaj din aceeasi etnie:

-Hielo… du iu spic inglish? Ingana micuta piranda… timp in care ne arata un carton pe care scria: “Please help me to buy some food. I was born in Kosovo and all my family was killed by the serbs…” mesajul continua dar am reusit sa citesc doar prima si cea mai importanta parte din el… Nu apuca sa ne mai zica ceva caci se aude o voce pitigaiata:

-Lasa-I fa in pace! Sunt romani, am vorbit eu cu ei mai devreme… a intrerupt brusc conversatia care ar fi putut urma, micuta tiganca de mai devreme care avea nevoie de un avocat…

Cine stie, poate ca as fi contribuit la salvarea Rromilor din Kosovo…

Trimite articolul pe Facebook

Trimite articolul pe Twitter

Paris, un magazin maricel, pe o straduta in apropiere de Rue de Buci. Da da da… nu mai rade, chiar asa se cheama strada. Intru in magazin, scanez rafturile si, la un moment dat, surpriza: filmul lui Mungiu pe acelasi nivel si… la acelasi pret cu Codul lui DaVinci. Buna treaba… [...]]]>

4,3,2 alaturi de Cod

Paris, un magazin maricel, pe o straduta in apropiere de Rue de Buci. Da da da… nu mai rade, chiar asa se cheama strada. Intru in magazin, scanez rafturile si, la un moment dat, surpriza: filmul lui Mungiu pe acelasi nivel si… la acelasi pret cu Codul lui DaVinci. Buna treaba… ma simt mandru ca sunt Roman… cu toate ca, la sfatul unui bun prieten (Mersi, Alex!) am evitat sa vizionez “capodopera” lui Cristian Mungiu. Cu toate ca n-am vazut filmul mandria recentei mele descoperiri nu a fost stirbita catusi de putin!

Trimite articolul pe Facebook

Trimite articolul pe Twitter